Membri
David Bryan
- solist –
Născut pe 11 decembrie 1984 în Newton Aycliffe, Marea Britanie, David Luke Michael Bryan a iubit dansul şi muzica încă de mic, iar în adolescenţă şi-a descoperit şi talentul pentru teatru.
După doar un an la Facultatea de Artă Dramatică, a fost nevoit să renunţe la studii şi să se întreţină lucrând ca sudor şi vânzător de ziare.
David Bryan a ajuns în România cu o misiune de binefacere, în urmă cu patru ani. În timpul cât a muncit ca voluntar la reconstrucţia unui orfelinat din Oradea, s-a îndrăgostit de o româncă şi a decis să se stabilească în ţara noastră.
Vocea extraordinară i-a fost remarcată de compozitorul Lucian Oros la o banală seară de karaoke – şi astfel a început ascensiunea lui David.
L-a cunoscut pe fondatorul Rock Filarmonica Oradea, Florian Chelu Madeva, care i-a propus să imprime integrala sonetelor lui William Shakespeare, nu mai puţin de 154 de piese.
Colaborarea cu Gabriel Băruţa a urmat firesc, David devenind vocea trupei Hotel FM şi impresionând prin voce şi prezenţă scenică la Cerbul de Aur 2008.
David a prezentat o emisiune la o televiziune orădeană, a lansat un single solo (“Out Of My Mind”) şi a cântat în deschidere pentru Boney M, Mircea Baniciu şi Vama.
În tot acest timp, a aşteptat o şansă să cucerească într-adevăr publicul român: ar putea fi vorba de noua piesă Hotel FM, “Come As One”.
Gabriel Băruţa
- compoziţie, chitară, backing vocals -
S-a născut pe 23 ianuarie 1979 la Oradea şi este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din oraşul natal.
S-a orientat apoi spre muzică, ale cărei taine le-a deprins singur, de la primele acorduri de pian şi chitară până la compoziţie şi fineţea mixajelor.
De la 17 ani colaborează cu Rock Filarmonica Oradea în calitate de compozitor şi orchestrator. Alături de Florian Chelu Madeva, a creat albume cu un adevarat impact cultural, pe versuri de Mihai Eminescu, Iosif Vulcan şi Arthur Rimbaud.
În 2000 a lansat alături de Rock Filarmonica Oradea videoclipul “Adânca mare” (versuri: Mihai Eminescu; muzică: Gabriel Băruţa).
În 2005, artistul a pus bazele trupei Hotel FM, iar în 2008 a participat alături de colegii săi la Cerbul de Aur, prezentând două compoziţii proprii: “Heaven’s Gate” si “Feeling Down”.
Cântecele pentru copii ale lui Gabriel Băruţa au fost apreciate în ultimii ani la festivalurile de specialitate: o parte din ele sunt reunite pe două albume de autor: “Ninge cu stele” (2008) şi “Împreună” (2009), interpretate de copiii din grupul Meda Music. Alături de profesoara de canto Meda Horjan, compozitorul susţine de mai mulţi ani copiii cu abilităţi muzicale deosebite.
Gabriel Băruţa are propriul studio în Oradea, căruia i-au trecut pragul solişti din toate sferele muzicale, de la rock până la operă şi hip-hop. Artistul a realizat coloane sonore de teatru şi a colaborat în calitate în producător cu Tom Ross, AG Weinberger & mulţi alţii.
Vicky Sava
- backing vocals, harpă –
Victoria Alina Sava, mai simplu Vicky, s-a născut pe 19 mai 1985 la Tulcea. A absolvit Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie la Bucureşti.
Este cunoscută iubitorilor de muzică drept vocea sensibilă din hitul “Stelele care cad” al trupei Taxi.
Începând din 2005, Vicky este backing vocal al trupei, participând la toate concertele şi apariţiile TV şi lăsându-şi amprenta delicată asupra cântecelor de pe albumul “Romantica”.
În 2006 a colaborat, în calitate de solistă, cu DJ Livio şi DJ Roby în proiectul Studio 54.
În 2008 a apărut alături de Taxi în videoclipul “The Wizdiz Song”, realizat sub bagheta regizorală a Mihaelei Rădulescu.
Marius Văduva
- backing vocals, percuţie -
Cel de-al patrulea, dar nu cel din urmă membru al formulei speciale Hotel FM, Marius Florin Văduva, s-a născut pe 14 august 1976 la Câmpulung Muscel şi şi-a urmat pasiunea pentru muzică pe tot cuprinsul ţării.
A studiat arta cântului la Şcoala Populară de Artă din Câmpulung Muscel (pian clasic), Oradea (pian) şi Bucureşti (canto muzică uşoară) şi şi-a perfecţionat vocea pe scenele celor mai populare festivaluri româneşti.
Numeroasele premii şi apariţiile televizate au făcut ca numele Marius Văduva să fie asociat cu o voce plăcută, studiată şi o prezenţă pregnantă în lumina reflectoarelor.
În prezent, Marius Văduva este student la Universitatea “Spiru Haret” din Capitală, secţia Pedagogie. În paralel, se implică în proiecte culturale şi activităţi artistice dedicate copiilor talentaţi.
Participă pentru a doua oară la Eurovision, prima apariţie fiind cea din 2008, ca backing vocal al Anei Mardare şi al lui Irvin Doomes.
Mihuţ “Levi” Lennon
- coregraf, dansator -
Mihuţ “Levi” Lennon s-a născut pe 15 ianuarie 1981 la Oradea şi a început primul curs de dans la 11 ani. În câteva luni era premiant la majoritatea concursurilor pe plan local.
Este absolvent al Facultăţii de Arte şi Teatru “Vatra” şi deţine o licenţă în coregrafie obţinută la Facultatatea de Arte şi Teatru “Ion Luca Caragiale”. Este membru al grupărilor internaţionale de dansatori profesionişti WD & DSC şi IDO.
A cunoscut succesul în 2001 cu proiectul M&Q, iar de atunci a participat la campionate internaţionale şi a lucrat cu dansatori faimoşi precum Roland Tabor, Jason Wright, Salah, Zeljko Bozic şi mulţi alţii.
Din 2006 s-a dedicat antrenării tinerilor dansatori pentru concursuri locale şi festivaluri majore precum Eurovision Junior sau Cerbul de Aur Junior.
A fost invitat să predea la workshop-uri internaţionale de dans şi de curând şi-a deschis propria şcoală în Slatina. A fost pentru o perioadă coregraf la “Dansez pentru tine”.
Cu Gabriel Băruţa colaborează încă din 2006, creând momente coregrafice pentru tinerii artişti descoperiţi de acesta. În 2009 a realizat pe muzica lui Gabriel Băruţa primul musical hip-hop al trupei de dans Future M&Q.
Diana Mărmăneanu
- dansatoare -
Cea mai tânără membră a echipei Hotel FM pentru Eurovision 2010 s-a născut pe 30 ianuarie 1989 la Petroşani şi şi-a început activitatea de dansatoare la 10 ani, la Clubul Copiilor din oraşul natal.
Din 2004 până în 2008 a fost membră şi coregrafă a trupei de dans Essenza, trecând apoi la un an de streetdance şi breakdance alături de grupul Infinit Skills. În prezent poate fi văzută alături de trupa de streetdance Performers.
Diana Mărmăneanu a dansat pentru David Deejay, DJ Project, Jay Sean, Fatman Scoop şi Play & Win, iar în prezent îşi împarte timpul între repetiţiile pentru show-uri energice şi pregătirile pentru Eurovision.
Pentru primele apariţii alături de trupa orădeană, Diana a trebuit să înveţe coregrafia concepută de Mihuţ Lennon în doar 24 de ore, reuşind să-şi întreacă limitele fizice pentru a face o impresie bună pe micile ecrane şi a transmite starea piesei “Come As One” prin dans.
Vlady Săteanu
- bassist -
Gabi Drăgan
- toboşar -
* biografiile, în curând










florin
February 16, 2010 at 8:47 pm
super tare piesa! sincere felicitari, in schimb asteptam, toti romanii, ceva spectaculos pe 6 martie dupa care in mai de la voi!! coregrafie, ca la voce nu ai ce baga de vina
admin
February 17, 2010 at 6:13 pm
Multumim, Florin. Pe 6 martie speram sa fim la inaltime din toate punctele de vedere
Mada
February 20, 2010 at 12:00 pm
Foarte frumoasa piesa!! In sfarsit o piesa buna la Eurovision…Multa Bafta! Cu siguranta nu ne veti dezamagi.
Hotel FM
February 23, 2010 at 5:36 pm
Multumiri, Mada. Abia asteptam sa urcam pe scena pe 6 martie.
roxxy
February 25, 2010 at 7:51 pm
ador piesa asta…sper sa castigati….:)
adifulger44
March 6, 2010 at 4:56 pm
SUCCES asta seara.
Va tinem pumni, mult noroc!!!
Sunteti de locul 1.
alexandra
March 8, 2010 at 12:19 pm
ati fost cei mai buni la Eurovision!pacat ca nu ati iesit pe locul 1…o piesa superba…succes in continuare,vrem sa mai auzim de voi!
nick vedinas
March 8, 2010 at 6:40 pm
treaba faina Gabi,succes si va urmaresc tot timpul, ma bucur pentru voi!Bafta!
ratzushka
March 27, 2010 at 2:15 pm
haloe…..diana aia marmaneanu e urata cu spume saraca…isi ridica spranceana aia zici k e coada la caine ! unde o dansata ma ea pt aia?? k prosTIT sau cum???? haloeo…..
depilacja laserowa
May 5, 2010 at 6:18 pm
You`re right but in some cases it depend`s